eSocialul saracului

Proiect strategic privind derularea prog…

Proiect strategic privind derularea programelor de formare profesională continuă în domeniul medico-social

Asociația pentru Dezvoltare și Promovare Socio-Economică, CATALACTICA în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România si cu sprijinul Crucii Rosii Filialei Maramures au implementat în perioada 24 aprilie 2014 – 23 octombrie 2015 proiectul strategic “PRO-SANATATE – Creșterea accesul... Citeste...

ePolitica saracului

97 DE ANI DE LA UNIREA BASARABIEI CU ROM…

97 DE ANI DE LA UNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA

Conform Tratatului de la București din anul 1812, dintre Rusia și Turcia, partea dintre Prut și Nistru a principatului Moldovei a intrat în componența Rusiei până în anul 1918, cu excepția perioadei 1856-1877.  Unirea Basarabiei cu România votată la data de 27 martie/9 aprilie 1918 de către Sfatul Ț... Citeste...


O sursă de primă mână, care făcea parte din cercurile familiei Cosma, din Prahova, a povestit în faţa unui judecător cum sunt trucate licitaţiile, cum sunt furaţi banii publici şi cum ajung ei în conturile baronilor şi afaceriştilor locali. Sursa este Răzvan Alexe, prietenul lui Vlad Cosma, fiul baronului PSD de Prahova, Mircea Cosma. Potrivit acestei surse, şpaga în contracte atribuite de stat poate ajunge la 20% din valoarea proiectului, banii fiind însă acoperiţi din supraevaluarea acestuia.

O parte din bani avea ca destinaţie chiar partidul baronului local. Răzvan Alexe şi-a recunoscut infracţiunile în faţa judecătorilor şi a povestit cu lux de amănunte cum erau drenaţi banii publici din contractele de asfaltări sau deszăpezire. În acest dosar, Mircea şi Vlad Cosma sunt acuzaţi că au trucat licitaţiile publice în schimbul unor şpăgi, acuzaţii pe care cei doi le-au negat în faţa instanţei.
Potrivit acestei surse, şpaga în contracte atribuite de stat poate ajunge la 20% din valoarea proiectului, banii fiind însă acoperiţi din supraevaluarea acestuia. O parte din bani avea ca destinaţie chiar partidul baronului local. Răzvan Alexe şi-a recunoscut infracţiunile în faţa judecătorilor şi a povestit cu lux de amănunte cum erau drenaţi banii publici din contractele de asfaltări sau deszăpezire. În acest dosar, Mircea şi Vlad Cosma sunt acuzaţi că au trucat licitaţiile publice în schimbul unor şpăgi, acuzaţii pe care cei doi le-au negat în faţa instanţei.

Pe 9 octombrie, Răzvan Alexe a anunţat instanţa că îşi recunoaşte faptele din dosar şi că doreşte să fie judecat în procedură accelerată. Asta înseamnă că el a admis acuzaţiile DNA despre trucarea licitaţiilor. Odată cu recunoaşterea faptelor, Alexe a povestit cu lux de amănunte, în faţa instanţei, cum au fost trucate licitaţiile şi cum erau drenaţi banii publici în conturile sale, dar şi în ale lui Vlad Cosma, despre care a povestit că i-a fost prieten. Răzvan Alexe a povestit că l-a cunoscut pe Vlad Cosma în 2008 în timpul campaniei electorale, ambii făcând propagandă electorală pentru PSD. “Tot în acea perioadă, întrucât aveam probleme cu spaţiul închiriat iniţial, tot prin Cosma Vlad am cunocut-o pe Elena Cosma, mama sa, care era acţionar la o firmă de la care am închiriat biroul din localitatea Tătărai”, a declarat Răzvan Alexe în faţa judecătorilor

Amicul lui Vlad Cosma a explicat şi metoda prin care erau trucate achiziţiile publice. Din relatarea sa rezultă că firmele participante la licitaţiile din Prahova nu erau în concurenţă, ci aveau o înţelegere, astfel că rezultatul licitaţiei era cunoscut înainte ca ea să fie demarată.

“Eu am luat legătura cu Palada Costin de la Cast SRL. Au avut loc apoi discuţii în sediul Consiliului Judeţean Prahova într-un birou de la etajul 1, în apropierea biroului preşedintelui Consiliului Judeţean. La această discuţie s-a stabilit cum să se meargă la licitaţii, respectiv una dintre societăţi să depună o ofertă foarte mică, una cu un preţ foarte mare, una cu un preţ mediu pentru a contracara o eventuală participare a unei alte societăţi străine din alt judeţ. La această discuţie au fost de faţă Dumitru Ion, Palada Gimi, Alixandrescu Dabuel. Cosma Vlad a trecut pe acolo dar nu a a stat la discuţie dar ştia scopul pentru care ne-am întâlnit”, a relatat Răzvan Alexe

Preţul pentru trucarea licitaţiilor era de 10% din contract pentru conducerea CJ Prahova, adică pentru Mircea Cosma. Aceasta nu era, însă, toată şpaga. „În urma unei discuţii pe care am avut-o cu Vlad Cosma la mine în birou şi la care nu a mai participat altcineva, am înţeles că societatea câştigătoare trebuie să plătească 10% din valoarea contractului către conducerea Consiliului Judeţean pentru a avea acces la Alixandru Daniel. De asemenea, trebuiau plătiţi câte 20.000 lei de două ori, în total 40.000 lei - o dată la atribuirea contractului, a doua oară la sfârşitul lucrării către Alixandrescu Daniel”, le-a spus judecătorilor Alexe, adăugând că mita era dată în plic în birou.

În faţa instanţei, Alexe a rememorat şi episoadele în care i-a dat mita direct lui Vlad Cosma. “Eu personal i-am dat banii lui Vlad Cosma - înţeles că sunt destinaţi conducerii Consiliului Judeţean Prahova, dar nu pot preciza dacă Mircea Cosma cunoştea aceste chestiuni. În mod direct banii erau puşi în plic şi apoi daţi lui Alixandrescu. S-a întâmplat o dată la mine la birou, o dată la dânsul, la etajul 7 al Consiliului Judeţean. ”

Odată câştigat contractul, se punea problema modului în care şpăgile să fie extrase din valoarea totală. Pentru asta, Alexe şi coinculpaţii din dosar au construit o schemă simplă. O parte din contract era subcontractată de o firmă, care la rândul ei subcontracta către o altă companie, din conturile căreia se scoteau banii cash. Aceste sume erau aduse la biroul lui Alexe, unde Vlad Cosma venea şi îi primea în mână. Contractele erau supraevaluate pentru ca să existe un fond de şpăgi.

Un exemplu elocvent pentru licitaţiile trucate au fost contractele pentru deszăpezire. Răzvan Alexe a povestit că, în 2012, companiile Cast SRL, Star T&D SRL şi Coni SRL şi-au împărţit contractele de deszăpezire aproape frăţeşte. ”Conform înţelegerii, Cast a luat două sectoare, Star T&D - tot două sectoare şi Coni a luat un sector. Celelalte sectoare au fost contractate de alte firme. Au împărţit 3 luni în trei şi în fiecare lună decontau 1/3 din contract. Pentru aceste lucrări, Alixandrescu urma să primească 50.000 de lei, respectiv 10000/sector. Banii au fost daţi la mine în birou”, a povestit Alexe

Profit de 20%, şpagă de 20%

Tot din dosarul baronului de la Prahova aflăm că, atunci când vine vorba de un contract public, 40% din bani nu ajung în construcţia şoselei sau pentru o clădire. În cazul dezăpezirilor 20% din banii din bugetul de stat erau deturnaţi. „De asemenea, din valoarea lucrării 60% erau cheltuieli, iar restul 40% se împărţea astfel: 10% din valoarea lucrării pentru fiecare sector i-am plătit-o lui Vlad Cosma, 30% reveneau constructorului, 20% fiind profitul său, iar 10% se împărţeau jumătate/jumătate între mine şi Vlad Cosma. Cu alte cuvinte Vlad Cosma primea 10%, care nu ştiu cui îi erau destinaţi, plus jumătate din 10% pe care îi împărţea cu mine”, a mai declarat Răzvan Alexe.

Vlad Cosma ar fi colectat 10% pentru partid

În acest dosar, unii dintre denunţători au fost chiar constructorii, care făceau parte din reţeaua de mită. Astfel că unul dintre ei a povestit că i-a dat mită direct lui Vlad Cosma, iar de la Răzvan Alexe a aflat că banii erau destinaţi partidului. Palada Costin a relatat că, la un moment dat, avea probleme în a recupera banii datoraţi de Consiliul Judeţean pentru lucrările efectuate de compania sa. L-a întâlnit pe Vlad Cosma, căruia i-a relatat situaţia. În replică, fiul baronlui Cosma i-a spus că îl ajută, dar comisionul său este de 10%.

“A promis că încearcă să mă ajute, însă o să mă coste, respectiv 10% din ce urma să încasez. Eu am fost de acord. Ulterior, am fost căutat de Răzvan Alexe, care mi-a spus că în baza înţelegerii cu Vlad Cosma trebuie să închei un contract fictiv de prestări servicii. De la Alexe Răzvan am aflat că acest comision ar fi pentru partid”, a relatat Palada Costin. El a explicat că mita era ascunsă în spatele contractului fictiv dintre firma sa şi o altă firmă, din conturile căreia banii erau scoşi şi ajungeau la Alexe şi Vlad Cosma.

Sebastian Ghiţă, dorit ca martor al apărării

Fostul deputat PSD Sebastian Ghiţă a fost solicitat ca martor în favoarea lui Mircea Cosma. Chiar baronul de Prahova a cerut instanţei să îi citeze pe Ghiţă ca martor. În cererea sa, Cosma nu a precizat de ce l-a vrut în faţa judecătorilor pe Ghiţă. De asemenea, Mircea Cosma şi fiul său au cerut să mai fie audiat şi Costin Cazanciuc, fratele ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc. Instanţa nu a admis audierea celor doi.

Totuşi, Sebastian Ghiţă este pomenit în dosar într-o stenogramă, dar şi într-o depoziţie luată de instanţă. Daniel Alixandrescu, angajat al Consiliului Judeţean Prahova, a povestit instanţei că, pe 9 decembrie 2012, Sebastian Ghiţă l-a sunat pentru că în Prahova a căzut multă zăpadă, iar el era candidat la alegerile parlamentare. În rechizitoriu se regăseşte şi o stenogramă referitoare la această conversaţie.

În ziua de 09.12.2012, la ora 09:52:58, inculpatul ALEXE RĂZVAN este contactat de inculpatul ALIXANDRESCU DANIEL ADRIAN, cu care poartă următorul dialog relevant pentru cauză:

ALEXE RĂZVAN – Sunteţi în comandament cu deszăpezirea?
ALIXANDRESCU DANIEL ADRIAN – Sunt la servici, da.
A.R. – Auziţi, n-aveţi cumva pe… harta care mi-aţi dat-o mie cu deszăpezirea n-o aveţi cumva în sistem electronic să mi-o trimiteţi şi mie pe mail?
A.D.A.– Nu, nu am sistem electronic.
A.R. – N-o avem, nu? Nici eu n-am scanat-o… m-am ţinut…
A.D.A.– Nu, n-o am şi…
A.R. – Dar daţi-i un telefon lui REBELIS, ţipă GHIŢĂ, la Ştefeşti-Bertea e nenorocire! Am trimis eu două maşini d-ale lui CONI acolo.
A.D.A.– Am înţeles. Nu le mai trimiteţi că le încurcaţi! Staţi puţin să…
A.R. – Nu e problemă! Ascultaţi-mă ce vă spun eu!
A.D.A.– Ascultaţi-mă, că am vorbit cu preşedintele (n.a. Cosma Mircea) şi am dispus ca DUMITRU de pe sectorul 3 să meargă pe sectorul 5. Lăsaţi-i, nu-i mai încurcaţi, că-i zăpăciţi de cap după aceea!
A.R. – Păi, merge pe sectorul 5, ăsta e pe sectorul 6.
A.D.A.– Ştiu, dar REBELIS are maşinile acolo.
A.R. – Păi, dacă mi-a dat telefon GHIŢĂ mie, personal, să zic chestia asta, ce vrei să fac acuma, să-i zic lu’ ăla nu-ţi trimit?
A.D.A.– Eu v-am spus ce a zis preşedintele.
A.R. – Deci eu am un eşalon, separat, de 5 maşini, cu greder, cu absolut tot, care nu intră la deszăpezire. Ăla e de rezervă, înţelegi tu? Şi în clipa în care e nevoie undeva, acţionăm cu câte o maşină două acolo.
A.D.A.– Bine, bine, domnu’… Am înţeles.
A.R. – Da?
A.D.A.– Bine.

Marile dosare din Prahova: Reţeaua Cosma-Alexe-Păvălean

În Prahova, procurorii au trimis în judecată două reţele infracţionale care se întrepătrund. Prima reţea este una de evaziune fiscală, în care sunt implicaţi oameni de afaceri, funcţionari şi fiica şefului Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma. A doua reţea este una de trafic de influenţă, care a avut ca obiect trucarea licitaţiilor şi drenarea fondurilor publice în conturile familiei Cosma. În acest al doilea dosa,r Mircea Cosma, şeful CJ Prahova, şi fiul său au fost trimişi în judecată pentru corupţie.

În prima reţea, cea de evaziunea fiscală, procurorii au constatat că peste 130 de firme au păgubit statul de 35 milioane euro printr-un circuit complex de evaziune fiscală şi spălare de bani. În acestă reţea, a fost urmărită penal fiica lui Mircea Cosma, care nu a mai fost trimisă în judecată. Totodată, au fost arestaţi şi trimişi în judecată Marcel Păvăleanu, fost angajat al Secretariatului General al Guvernului, membru PSD Prahova, şi Răzvan Alexe, partener de afaceri şi prieten cu Vlad Cosma, fiul şefului CJ Prahova, deputat PSD de Mizil.

În cea de-a doua reţea, procurorii au constatat că Vlad Cosma şi Răzvan Alexe au cerut şi primit în decurs de un an 1 milion de euro pentru a truca licitaţii publice ale Consiliului Judeţean Prahova condus de Mircea Cosma. Procurorii spun că au date care arată că şi Mircea Cosma era implicat în această reţea. Scopul reţelei era ca prin  metoda ”subcontractării” până la 50% din banii alocaţi pentru un contract public să ajungă în conturile suspecţilor Vlad Cosma sau Răzvan Alexe.

Personajele-cheie ale reţelei de trafic de influenţă

Mircea Cosma este preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, cu un buget total de aproape 400 milioane lei la dispoziţie. Este la al treilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova. Cosma este membru PSD din 1992 şi vicepreşedinte al partidului. El este şi preşedintele PSD Prahova, filială din care face parte şi deputatul PSD Sebastian Ghiţă, unul dintre cei mai influenţi politicieni ai partidului condus de Victor Ponta.

DNA a cerut înainte de trimiterea în judecată arestarea lui Cosma pentru trafic de influenţă. Curtea Supremă a dispus arest la domiciliu pentru şeful Consiliului Judeţean Prahova. Procurorii spun că Mircea Cosma făcea parte dintr-o reţea de fraudare a licitaţiilor publice în care activa şi fiul său, Vlad Cosma, deputat PSD.

Din datele prezentate de procurori, rezultă următoarea stare de fapt descrisă de DNA: Consiliul Judeţean acorda contracte publice unor companii, iar în prealabil fiul său, Vlad Cosma, solicita acestor firme ca, după câştigarea licitaţiilor, să subcontracteze lucrările, fiind vorba în special de deszăpezire, asfaltări sau întreţinere de drumuri, altor companii pe care le controla el sau apropiatul său, Răzvan Alexe.

Vlad Cosma este deputat PSD ales în colegiul Mizil, colegiu lăsat liber de Adrian Năstase după prima arestare din dosarul Trofeul Calităţii, în 2012. Vlad Cosma a fost şi el trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă. Practic, procurorii spun că Vlad Cosma era cel care în baza influenţei pe care o avea pe lângă tatăl său a solicitat şi primit în decurs de un an 1 milion de euro de la o serie de fime private. Vlad Cosma solicita aceste sume de bani pentru ca firmele în cauză să câştige licitaţiile organizate de Consiliul Judeţean Prahova. DNA a cerut arestarea lui Vlad Cosma. Pentru că este parlamentar el beneficiază de imunitate astfel că mai întâi cererea de arestare alui Cosma va fi ”judecătă” de Camera Deputaţilor.

Răzvan Alexe este, potrivit descrierilor din presa locală, un individ apropiat lumii interlope locale. În anchetele procurorilor DNA, el are rolul de colector, el fiind cel care colecta fizic banii solicitaţi de Vlad Cosma. Mecanismul prin care erau adunaţi banii este descris de procurori astfel: Vlad Cosma şi Alexe negociau procentul spăgilor cu firmele care se înscriau la licitaţiile CJ Prahova, Consiliul Judeţean majora valoarea lucrărilor în mod nejustificat, astfel încât spăgile să fie acoperite din aceste majorări, companiile câştigătoare erau obligate să subcontracteze o parte din lucrări către firmele lui Răzvan Alexe sau unor firme controlate prin interpuşi de către Vlad Cosma

Cine sunt denunţătorii din dosar

Cei care l-au denunţat pe Vlad Cosma şi pe Mircea Cosma la DNA sunt oamenii de afaceri  Ion Dumitru, Costin Giani Palada şi Nicolae Onea. Cei trei deţin companiile - SC Star T&D Blejoi, SC Cast SRL, SC Coni SRL care au fost trimise în judecată şi în dosarul de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de 35 de milioane de euro, dosar instrumentat de Parchetul Curţii de Apel Ploieşti. Potrivit Mediafax, dosarul instrumentat de DNA în care Mircea Cosma este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu a pornit de la un denunţ al lui Ion Dumitru, care a reclamat la DNA că Răzvan Alexe a primit de la el peste cinci milioane de lei. "În perioada 2012-2013, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, respectiv preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Cosma Mircea, a pretins şi primit de la denunţător sume de bani disimulate în contravaloarea unor lucrări subcontractate de către firma S.C. Star T & D S.R.L. Marconstruct Company S.R.L., lucrări pe care aceasta din urmă nu le-a executat, în sumă totală de 5.204.005 lei ( sumă ce reprezintă totalul celor virate prin cont bancar de S.C. Star T & D S.R.L. către S.C. Marconstruct Company S.R.L. în perioada 2012 – 2013 )", anunţau procurorii DNA Ploieşti în momentul în care a fost deschis acest dosar, iar Răzvan Alexe a fost arestat preventiv.

Două dintre cele trei companii ai căror proprietari au făcut denunţ la DNA au fost implicate şi în ”Afacerea Pasarela” despre care gândul a relatat în 2013.  Companiile Cast S.R.L. şi Coni S.R.L au fost cele care alături de alte societăţi au construit pasarelele pietonale de pe DN 1.            

Gândul a relatat că în august 2013 CNANDR a dat undă verde pentru ca patru firme printre care Cast S.R.L. şi Coni S.R.L  să ridice patru pasarele pentru pietoni pe DN1 în localităţile din Azuga, Buşteni şi Comarnic înainte de a finaliza procedura legală de achiziţie publică şi a semna contractele cu acestea. Societăţile au început lucrările exact în ziua în care a început  procedura de încredinţare directă şi a fost publicată invitaţia de participare, respectiv pe 6 august, deşi în documentaţie se preciza că ofertele au termen de depunere pe 7 august la ora 8:30.

Dosarul de evaziune – conexiunea Păvăleanu – Alexe - Cosma

Răzvan Alexe este pivotul între reţeaua de evaziunea fiscală din Prahova, trimisă în judecată de procurori, şi cea de trafic de influenţă. El  a fost trimis în judecată atât în dosarul de trafic de influenţă pentru contracte publice, cât şi în cel de evaziune fiscală. Companiile Cast S.R.L. şi Coni S.R.L  sunt trimise în judecată în dosarul de evaziune fiscală, dar proprietarii lor au denunţat la DNA traficul de influenţă şi mita solicitată de deputatul Vlad Cosma.

Cum funcţiona reţeau de evaziune fiscală: În 2013, în noiembrie, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au deschis un dosar privind o reţea compusă din peste 130 de firme fantomă şi opt persoane care sunt acuzate de evaziune fiscală în valoare de 35 milioane euro. Procurorii au descris în felul următor mecanismul de funcţionare al reţelei: ”societăţi comerciale de pe raza judeţului Prahova şi municipiului Bucureşti, din care o parte aveau comportament tip «fantomă», au simulat operaţiuni comerciale de achiziţie/livrare mărfuri şi servicii, ce au avut ca rezultat diminuarea bazelor impozabile fiscale, pentru ca ulterior sumele de bani rezultate din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală să fie retrase în numerar din conturile bancare ale societăţilor comerciale, prin simularea unor operaţiuni contabile nereale de creditare a propriilor firme. Până în prezent, prejudiciul estimat este în cuantum de 149.800.000 lei”

Marcel Păvăleanu: Unul dintre cei care au fost arestaţi în acest dosar este Marcel Păvăleanu, care la începutul lui 2013 a fost angajat al Secretariatului General al Guvernului. Marcel Cristian Păvăleanu este membru al PSD Prahova şi a condus filiala PSD Plopeni, fiind cunoscut drept un apropiat al conducerii acestei organizaţii judeţene şi implicându-se activ în campania electorală a USL din 2012.

Preşedintele PSD Prahova, Mircea Cosma, declara pentru MEDIAFAX că organizaţia l-a propus pe Păvăleanu să lucreze la Secretariatul General al Guvernului.

Andreea Cosma: În acelaşi dosar de evaziune fiscală, procurorii au decis să înceapă urmărirea penală împotriva Andreei Cosma, fiica lui Mircea Cosma şi sora deputatului PSD Vlad Cosma. Dar ea nu a mai fost trimisă în judecată în acest dosar. Procurorii spun că Andreea Cosma deţine un birou notarial. Prin biroul ei notarial şi sub semnătura ei, firmele împlicate în reţeau de evaziune fiscală şi spălare de bani companiile fantomă decontau TVA fără o bază legală.

http://www.directproprietar.ro/REEAUA-BANI-PENTRU-PARTID--Cum-se-face-o-licitaie-trucat-n-Romnia--SCHEMA-PGII

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

eParerea saracului

Gheorghe Glodeanu trebuie sa plece imediat de la „Nord Liter…

Gheorghe Glodeanu trebuie sa plece imediat de la „Nord Literar”

In cadrul „Zilelor Maramuresului” s-a organizat, la Biblioteca Judeteana „Petre Dulfu” din Baia Mare o destul de inedita manifestare literara.Spun asta pentru ca datorita profesorului Gheorghe Glodeanu, om cu manifestari literar critice numai despre scriitorii raposati – ca acolo nu poate gresi in evaluarea valorii acestora, uitandu-se si la ce au scris altii despre acestia, in identificarea unui anume destin si drum literar al preopinentilor – ea a devenit una despre preamarirea scriitorilor sa... Citeste...

eSanatatea saracului

Desertul biblic care alungă durerile de …

Desertul biblic care alungă durerile de inimă, herpesul şi acneea

Se crede ca la Cina cea de Tina apostolii ar fi mancat Charoset, un desert constand intr-o combinatie de mere tocate marunt si nuci pisate, carora li se adauga stafide strivite, curmale, scortisoara si miere. Se pare ca acest desert, daca este consumat in mod regulat, poate alunga durerile de inima, ne scapa de calculii renali si biliari, ajuta glanda tiroida hipoactiva, ajuta la indepartarea petelor de pe piele, vindeca acneea, psoriazisul, herp... Citeste...